Am un suflet bun .

Am suflet bun. Nu pot face rău voit, nu pot face pe cineva să sufere intenţionat. Mai am şi eu răutăţile mele, dar consider că-s meritate atunci când le dau curs şi sunt nevinovate şi fără urmări grave de cele mai multe ori. Nu suport să fie cineva supărat pe mine. Mă scoate din minţi, mai ales atunci când nu ştiu motivul pentru care s-a supărat pe mine. După ce aflu motivul, încerc să clarific situaţia, să-mi justific acţiunile şi să ofer scuzele mele dacă e cazul. Dacă şi după ce clarific situaţia, persoana respectivă e tot supărată, atunci asta e, n-am ce face.

Ne ciocnim in fiecare zi de răutăti, mai mici sau mai mari, de sicane justificate sau nu, de frustrari care se răsfrang asupra cui nu trebuie… credem că e normal si că asa e in viata. Doar toti avem momentele noastre de impulsivitate, de răutate, de cinism si considerăm că suntem minunati când reusim (prin eforturi) să reducem aceste momente si să ne infrânăm pornirile negative. Uneori suntem buni pentru că stim ca asa ne va fi si nouă mai bine, pentru că ne ghidăm după principiul “bine faci, bine găsesti”…
Până ieri am crezut cu tărie că este bine si normal asa, că suntem merituosi pentru că incercăm să fim mai buni, mai pozitivi, mai oameni… am inteles insă că adevărata bunătate, adevărata curătenie sufletească nu este cea pe care o cauti sau o fabrici… nu… este de fapt cea care vine din interior natural, cea de care nici măcar nu esti constient că o ai…